Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Lecție de prim ajutor la Colegiul Național “Ion Maiorescu”

Elevii clasei a VI-a B de la Colegiul Național “Ion Maiorescu” au participat, astăzi, la o lecție de prim ajutor. Activitățile au fost organizate în cadrul Programului “Școala Altfel”, la solicitarea instituției de învățământ.

Un paramedic SMURD le-a vorbit copiilor despre obstrucția căilor aeriene, fie cu alimente ingerate în grabă, fie cu diverse obiecte precum monezi, mărgele, agrafe, nasturi etc. De asemenea, s-au adus în discuție și accidentele ce se pot produce atunci când aceștia se află în școală. Astfel, li s-a recomandat să nu se joace cu obiectele folosite la ore, precum compasul din trusa de geometrie pentru că acesta este ascuțit și îi poate răni. Copiii au fost sfătuiți să nu se împingă pe hol sau în apropierea scărilor deoarece se pot lovi.

Totodată, elevilor li s-a reamintit faptul că trebuie să fie atenți atunci când servesc masa, să nu înghită nemestecat, să nu alerge și să nu vorbească în timp ce mănâncă pentru că se pot îneca. Acordarea primului ajutor este foarte importantă în astfel de cazuri, iar manevrele trebuie efectuate corect, în cel mai scurt timp.

Cum poate fi ajutat un coleg care se îneacă cu alimente și este conștient? a fost una dintre întrebările adresate de elevi. Aceștia au fost sfătuiți:

  • să încurajeze colegul să tușească și să îl supravegheze în permanență;
  • să ceară ajutorul unui adult și, împreună, să apeleze numărul unic de urgență 112;
  • să aplice manevrele salvatoare, dacă aceștia le cunosc.

Folosind un manechin, paramedicul SMURD le-a arătat elevilor cum să execute corect loviturile între omoplați, compresiunile abdominale (manevra Heimlich) și manevrele de resuscitare, iar aceștia au avut posibilitatea de a le exersa.

Toți participanții au fost interesați de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitatea fiind interactivă.

La final, elevilor le-a fost prezentată platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play, de unde aceștia au aflat informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.

Compartimentul Informare și Relații Publice – ISU Giurgiu

Advertisement

Arhive