Există oameni bolnavi de cultul propriei personalităţi, care o iau razna atunci când li se dă puţină importanţă. Li se pare că ei sunt exponenţii profesiei pe care o au şi nu ezită să se laude cu asta, cu maximă mârlănie, în mod public. Întotdeauna am crezut că personaje de genul ăsta trebuie ignorate, dar, uneori, îţi vine să dai la o parte toată educaţia şi bunul simţ şi s-o le-o dai în bot. La propriu.

Nici nu se descheie bine la pantaloni un gazetar ieftin din presa locală, că şi începu să „arunce cu urină” pe un alt gazetar, dar dintr-o lume mult mai evoluată decât a lui. Ba că el l-a adus în presă, ba că omul e cântăreţ de biserică, ba, că el, vezi Doamne, spre deosebire de celălalt, a fost „medaliat cu aur”… , ba că a fost elevul lui Pruteanu şi alte asemenea enormităţi.

Jalnicul nefericit al sorţii e un gazetar mediocru de jurnal, care nu şi-a depăşit nivelul intelectual nici cu ajutorul lui George Pruteanu, care, chipurile, i-ar fi fost profesor, nici cu studiile de duzină făcute la distanţă la o instituţie universitară. Pentru că omul nu poate fi deşteptat aşa uşor şi persistă în prostie temeinic. Dovadă stă replica de doi bani pe care a stat o zi întreagă să o formuleze, asta pentru că nu şi-a găsit cuvintele şi nici nu are exerciţiul de a scrie articole, deşi se dă mare autor de anchete, reportaje şi alte genuri jurnalistice. Unde le-o fi scris, rămâne ca dvs să dibuiţi, pentru că eu nu am reuşit să fac deosebirea între un text lipsit de conţinut şi substanţă, pe deasupra plin de greşeli gramaticale, şi unul dintre genuriile jurnalistice invocate.

Cât despre Vasile Arcanu, despre care acelaşi pretins jurnalist spune că nu are cunoştinţă „unde îi sunt interviurile, unde reportajele,  anchetele, toate acestea  conturând portofoliul profesional al oricărui jurnalist ce pretinde că trebuie respectat”, îi fac o trimitere la sutele de ştiri, reportaje şi interviuri publicate în Jurnalul Naţional, Oglinda şi în Lumina.

Pe ideea „Cum te cheamă şi cine a auzit de tine, în afară de mă-ta?”, bolnavul de cultul propriei personalităţi de la un jurnal local expune personalitatea sa copleşitor de complexă şi de plurivalentă, pentru că, vezi tu, ceilalţi jurnalişti nu se ridică la nivelul lui de competenţă profesională.

Te apucă o scârbă de-aia infinită văzând ce debitează individul, de-ţi vine să te dezbraci de toată educaţia şi de tot bunul simţ şi să i-o spui verde în faţă. Ştiam despre individ că ştie să scrie, dar, probabil, doar informări legate de colegi, în perioada de tristă amintire. Să sperăm că măcar în informările respective a scris o propoziţie inteligibilă. Pentru că omul ăsta nu ştie să-şi aştearnă ideile într-un document şi deformează grav limba română.

Gazetarul, coborât din copacul de pe Rozelor, nu se opreşte aici şi începe şi cu ameninţări de doi bani. A informat organele să cerceteze contractele Giurgiuveanul din ultimii zece ani, vedeţi că nu am scris „pe ultimii 10 ani”, ca laureatul cu medalia de aur. Păi, organele astea de cercetare trebuie să se conformeze numai când aud numele medaliatului. Ba îl mai ameninţă şi cu DNA-ul pe patronul ziarului, acelaşi pe care îl implora să îi arunce câţiva bănuţi, pe care i-a primit cu vârf şi îndesat ani la rând.

Mă apucă o scârbă infinită faţă de limbofagul care, atunci când nu îşi găseşte cuvintele, începe să împroaşte cu noroi pe cei mai buni decât el. Aştept şi eu următoarea replică, cu speranţa că va fi finalizată de individ într-un timp scurt, cam o zi, o zi şi jumătate, pentru că, nu-i aşa, doar este medaliat cu aur în presă… Sic!

N. Laureatu