Un locuitor din Daia a dat peste o bombă!
Un cetăţean a descoperit, pe terenul aparţinând unei societăţi comerciale, în timp ce efectua lucrări utilitare, un obiect ce semăna cu un proiectil. Persoana respectivă a procedat corect, apelând imediat numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita ajutor.
În ziua de 25 iulie 2013, poliţiştii de la Poliţia Municipiului Giurgiu au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de George B., de 31 ani, din comuna Daia, că a găsit un proiectil.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă şi poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase care au stabilit că, pe un teren din localitatea Plopşoru, judeţul Giurgiu, aparţinând unei societăţi comerciale, cu ocazia desfăşurării unor activităţi utilitare, a fost găsit un proiectil, în lungime de 30 cm şi diametrul 15 cm, rămas neexplodat din timpul celui de-al II-lea Război Mondial.
Proiectilul găsit a fost transportat în condiţii speciale de echipa de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vlaşca Giurgiu şi depozitat în siguranţă în depozitul de muniţie al Inspectoratului până la momentul în care va fi distrus.