Locuitorii comunelor Vedea şi Găujani au SIGURANŢA unui trai mai bun, cu echipa PSD!
Echipa de campanie a PSD Giurgiu a mers, luni, 14 septembrie, în campanie electorală, în Găujani şi Vedea, acolo unde, din nou, li s-au alăturat sute de oameni, cei mai mulţi tineri.
La Găujani, social-democraţii îl susţin, pentru un nou mandat la conducerea Primăriei, pe Dumitru Marcu.
“Alături de voi, consătenii mei, îmi doresc să ducem toate proiectele începute la bun sfârşit, pentru a fi eficienţi şi pentru a demonstra că implicarea şi eforturile noastre, ale fiecăruia dintre noi sunt sincere, asidue. Împreună avem voinţa să colaborăm pentru a dezvolta în continuare şi a menţine această comună la standarde înalte. Deoarece noi, locuitorii acestei comune, merităm!”, afirmă primarul PSD Dumitru Marcu.
La Vedea, PSD Giurgiu vine în faţa oamenilor cu tânărul Lucian Clejanu, la rândul său, foarte apreciat şi respectat de toţi cei care îl cunosc.
„Ca şi candidat la funcţia de primar al comunei Vedea, cred că mă cunoaşteţi destul de bine, fiind născut şi crescut în localitate. Garanţiile mele că ştiu şi pot colabora cu dumneavoastră pentru dezvoltarea comunei noastre sunt studiile universitare absolvite la Facultatea de Drept, masterul obţinut în Administraţia publică locală, precum şi experienţa dobândită în cei 17 ani în administraţie, din care ultimii 12 ani având funcţia de secretar al comunei Vedea. Ca şi viitor primar, vă propun o COLABORARE, în locul conducerii comunei, un parteneriat productive pentru bunăstarea şi dezvoltarea comunei noastre. Promit că voi fi în continuare PRIETENUL dumneavoastră”, afirmă Lucian Clejanu.
“În ultimii 4 ani, am reuşit să facem multe lucruri bune în întreg judeţul, dar şi în comunele Găujani şi Vedea. Sunt alături de Dumitru Marcu şi Lucian Clejanu şi vom continua împreună modernizarea tuturor localităţilor judeţului nostru”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, candidat pentru un nou mandat.
Comandat de Partidul Social Democrat, Organizaţia Judeţeană Giurgiu, Produs de SC PROIMAGE GRUP SRL, CUI mandatar 21200019