Mai sunt câteva zile până la Valentine’s Day. Ce cadou îi poţi face persoanei iubite
Deşi românii au o zi a îndrăgostiţilor pe 24 februarie, de Dragobete, ei au început mai degrabă să sărbătorească ziua iubirii pe 14 februarie, de Valentine’s Day. Istoria sărbătorii este înconjurată de mister. Cu toate acestea, putem afirma cu încredere că luna februarie şi Valentine’s Day se caracterizează prin romantism la cote înalte. Ceea ce noi sărbătorim astăzi ca Ziua îndrăgostiţilor sau Valentine’s Day îşi are rădăcinile în istoria creştinităţii şi a Romei antice. Biserica catolică recunoaşte cel puţin trei sfinţi numiţi Valentin sau Valentinus, toţi trecuţi în rândul martirilor. Aşadar, cine este Sfântul Valentin şi cum a devenit el patronul îndrăgostiţilor de pretutindeni?
Valentin a fost preot
Una dintre legendele referitoare la Sf. Valentin afirmă faptul că acesta a fost un preot al Romei secolului trei. Când împăratul Claudius al Romei le-a interzis bărbaţilor căsătoria, pe motiv că ar fi astfel soldaţi mai buni, Valentin a fost cel care a sfidat porunca regală, sesizând injustiţia decretului. Preotul Valentin a continuat să unească destinele îndrăgostiţilor de pretutindeni în secret, oficializând relaţii de iubire în Sfânta Taină a Cununiei până ce, eventual, a fost prins şi ucis. O poveste despre Sfântul Valentin spune că acesta a fost ucis pentru încercarea de a ajuta creştinii să scape de tortură şi bătăile la care erau supuşi în închisorile romane. O altă legendă îl înfăţişează pe Valentin trimiţând prima scrisoare de dragoste unei tinere fete, pe când era întemniţat. Toate aceste versiuni au la bază două lucruri în comun: faptul că Sfântul Valentin a fost ucis pe 14 februarie 270 şi că era un erou romantic şi curajos. Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiţilor.
Această zi este marcată în fiecare an prin trimiterea scrisorilor de dragoste sau a cadourilor simbolice, fie ele bomboane, excursii cu destinaţii romantice, flori sau orice altceva care să simbolizeze dragostea. În opinia lui Victor Hugo, „dragostea e chiar parte din suflet .E de aceeaşi natură. Dragostea e ca o scânteie divină ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimeni nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului”.
Nu uitaţi de cadouri
Aşa că iubirea se celebrează pe tot globul la 14 februarie, iar cu acest prilej nici giurgiuvenii vor rata ocazia de a face declaraţii persoanelor iubite, dar şi cadouri inedite, pe care sigur le aşteaptă cu nerăbdare. Un parfum sau o bijuterie, o trusă de machiaj, însoţite de o cină romantică, sau poate un animal de companie, dacă este iubitoare de animale, este poate cel mai frumos cadou pe care i-l puteţi pregăti iubitei de Valentine’s Day. Un parfum, un ceas de firmă, un tricou personalizat sau poate un bilet la meciul favorit sunt câteva idei de cadouri pe care le puteţi face bărbatului iubit.
Marcela Petcu