Mărţişorul – ce semnificaţie are
Tradiţia Mărţişorului se păstrează şi în alte ţări, învecinate: în Bulgaria, Albania şi Macedonia. Originile acestei tradiţii sunt incerte, dar primele dovezi arheologice, care atestă existenţa Mărţişorului, datează chiar de pe vremea strămoşilor noştri daci, înaintea de romanizarea ţinuturilor noastre strămoşeşti.
Şnurul împletit
Mărţişorul a fost conceput ca o amuletă legată cu un şnur împletit din două fire-unul alb (simbolizând divinitatea, sănătatea, puritatea sufletească şi împlinirea) şi unul roşu (ca simbol al dragostei pentru frumuseţile eterne ale vieţii : prietenia, fidelitatea şi onoarea). În tradiţia populară, cele două culori (alb şi roşu) din care se împleteşte şnurul cu care se leagă mărţişorul-talisman reprezintă şi cele două anotimpuri de bază (iarna şi vara), în timp ce primăvara şi toamna sunt considerate doar anotimpuri de trecere.
Legende despre Mărţişor
Printre legendele semnificative ale românilor, referitoare la obiceiurile moştenite de la strămoşii noştri, alături de “Mioriţa”, regăsim şi legenda despre “Baba Dochia”, care spune că firul Mărţişorului este o funie de 365 sau 366 de zile şi ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce-şi urca turma la munte. Ca şi ursitoarele care torc firul vieţii copilului la naştere, tot aşa Dochia torcea firul anului primăvara, la 1 martie, când se năştea acest anotimp calendaristic. La geto-daci, Anul Nou începea la 1 martie, iar calendarul lor popular avea doar două anotimpuri:vara şi iarna, pentru că primăvara şi toamna erau considerate anotimpuri de trecere.
Era un talisman
Pentru strămoşii noştri, Mărţişorul avea rolul de talisman şi era oferit de Anul Nou (la 1 martie) persoanelor apropiate împreună cu urări de bine, sănătate, bucurii şi dragoste. Mărţişorul lor era confecţionat dintr-o monedă găurită legată de un fir împletit care se purta la gât, până când persoana care l-a purtat vedea un pom înflorit. Atunci, mărţişorul se lega de ramurile acelui pom şi se credea că Noul An va fi la fel de frumos pentru cel care l-a purtat, ca şi pomul înflorit.