MASA DE PAŞTE ÎN CENTRELE REZIDENȚIALE DIN CADRUL DGASPC GIURGIU
Copiii din casele de tip familial și din Complexul de Servicii Sociale Giurgiu, persoanele adulte cu handicap din locuințele protejate și din centrele din Giurgiu, Izvoarele, Oinacu, Tântava și Grădinari și persoanele vârstnice aflate în căminele de la Oncești, Mironești și Hotarele nu au fost uitați de oamenii cu suflet mare care au dorit ca la masa de Paște să nu le lipsească produsele tradiționale.
Astfel, membrii Grupului Sufletiști în UK Europa, reprezentat de Daniel Iordache, au asigurat achiziționarea produselor pentru prepararea meniurilor pentru 57 de vârstnici din centrul de la Mironești, atât pentru mesele din ziua de Florii cât și pentru cele din ziua de Paște, precum și pungi cu alimente și dulciuri pentru 100 de copii de la opt case de tip familial și din Complexul de servicii sociale Giurgiu.
De asemenea, ouă, cozonaci, carne de miel sau alte produse alimentare au fost donate de societăți comerciale sau persoane fizice cu ocazia sărbatorilor pascale pentru beneficiarii de servicii sociale din centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.
Înroșirea ouălor, prepararea ciorbelor și a celorlalte mâncăruri au fost făcute în bucatăriile centrelor.
“Mulțumim tuturor oamenilor generoși care în această perioadă dificilă și-au îndreptat atenția și către beneficiarii de servicii sociale din centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și au făcut donații care au suplimentat stocurile alimentare existente, pentru a le face astfel mese bogate de Paște copiilor, adulților cu dizabilități și persoanelor vârstnice din aceste centre. Tuturor le dorim Paște liniștit! ”, a declarat Cătălin Lupu, director general al D.G.A.S.P.C. Giurgiu.