Ne pregătim de război? Ce trebuie să facă Consiliile Judeţene
Consiliilor Judeţene li s-a solicitat să pregătească un buget de război până la data de 15 martie. Ministerul Finanţelor Publice a confirmat că s-au trimis solicitări către Consiliile Judeţene pentru întocmirea bugetului de stat pentru război.
Bomba de la Botoşani: toate CJ-urile sunt vizate de solicitare
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a declarat că măsura nu este una spectaculoasă şi nu trebuie să existe temeri, întrucât odată la patru ani, la nivelul tuturor consiliilor judeţene, se face acest lucru. „Nu are nici o legătură cu Ucraina”, susţine acesta.
Însă, potrivit unor surse demne de încredere, s-a cerut o situaţie pentru toată ţara, asupra funcţionarilor publici şi aleşilor judeţeni care au făcut armata şi care nu, iar până acum nu ar fi existat o astfel de procedură.
La Giurgiu, în ciuda poziţionării noastre geostrategice în cadrul conflictului care se preconizează în Ucraina, nu a venit o astfel de solicitare, deocamdată. Cel puţin, aşa ne asigură reprezentanţii Consiliului Judeţean Giurgiu. Aceştia spun că nu au primit o adresă de acest tip până în prezent.
Marcela Petcu