Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Nicolae Ivăşchescu, candidatul PMP Giurgiu la Camera Deputaţilor: Administraţie eficientă și necoruptă

Administraţia e în mare măsură consumatoare de resurse, nu gestionară a acestora. Avem nu doar mulţi angajaţi în sectorul public, ci şi un număr prea mare de comune și municipalităţi nesustenabile (peste 3.000, foarte mult pentru o ţară ca România).

În particular, fiscalitatea excesiv birocratizată determină spolierea de către stat a cetățenilor și a firmelor performante. Aşa se explică evaziunea fiscală și rata de colectare extrem de redusă, dar şi scăderea încrederii între agenţii economici și autorităţi.

Descentralizarea şi regionalizarea sunt procese amânate sau afectate de partizanate politice.

CE SOLUŢII AVEM?

Vizăm instituirea unei administraţii publice fiabile, transparente, echitabile și incoruptibile.

În actul de guvernare și administrare urmărim:

1. Obiective realiste și cu orizont de timp;
2. Competenţe definite corect;
3. Reducerea premiilor discreţionare;
4. Transparenţa procesului de luare a deciziilor;
5. Dialog efectiv între autorităţi și părţile interesate;
6. Flexibilitate și adaptabilitate;
7. Intervenţie minimă;
8. Respectarea mecanismelor pieţei.

Pentru noi, principiile care trebuie să guverneze administrarea resurselor publice sunt:

1. Cumpătare;
2. Evaluare corectă;
3. Control;
4. Transparenţă;
5. Responsabilitate;
6. Prioritizare.

Susţinem bugetarea multianuală, pornind de la proiecte transversale, precum şi fixarea unor limite de îndatorare și identificarea unor mecanisme de prevenire a riscurilor legate de finanţe publice.

Vom identifica provenienţa deficitelor structurale la nivelul bugetului şi le vom elimina, printr-o politică raţională, calculată şi atentă la interesele de dezvoltare a comunităţilor locale.

Avem ambiţia ca administraţia din România să dispună de un management al resurselor umane modern, construit pe pilonii profesionalismului, meritului și valorificării optime a potenţialului.

Vom reduce substanţial povara administrativă asupra mediului de afaceri și asupra cetăţenilor. Vrem să aplicăm principiul: cine plăteşte taxe și impozite trebuie consultat la luarea deciziilor politice.

Întreaga administraţie trebuie organizată astfel încât fiecare leu cheltuit să poată fi identificat printr-un serviciu de informare online, de către fiecare cetăţean. Trebuie distinse clar cheltuielile pentru servicii de bază şi cele de importanţă secundară.

Considerăm că multe dintre serviciile publice naţionale și locale pot fi furnizate electronic.

Reformele administrative trebuie făcute la toate nivelurile, pe baza principiului subsidiarității.

Reglementarea, administrarea şi controlul trebuie clar stabilite pentru fiecare nivel al autorităţii administrative.

Autonomia locală a orașelor și a comunelor se află la originea democraţiei, prin dezvoltarea unor moduri de decizie participativă. Este esenţial ca autorităţile locale să aibă resursele necesare pentru a garanta drepturile fundamentale ale cetăţenilor, participarea și egalitatea de şanse.

Optăm pentru o amenajare durabilă și armonioasă a teritoriului. Susţinem definirea unui raport optim între numărul și structura comunelor și municipalităţilor din România.

Comandat de Partidul Mişcarea Populară – Filiala Giurgiu Cod Mandatar: 11200012

Advertisement

Arhive