În dimineaţa zilei de joi, am primit OAZA… cu HIMERE, o tulburătoare poezie scrisă  de un poet român  renumit din Canada, George Filip. Se încheie cu versurile :

…o-ntrebare covârşitoare: / spune-ne-neleptule, de unde ştii  /  că după ploae …va fi soare?.

Poezia  este însoţită de o caricatură cu textul:

-De ziua României crezi că vom avea un nou preşedinte?

-Eu sper să avem un nou popor.

Adnotările mele au fost:

*Top of Form

Gh.C Da, POETUL este preocupat de JALEA UNEI LUMI, este, sau ar trebui s[ fie, SEMĂNĂTOR DE CREDINŢE ŞI DE BIRUIN”E!, Caricaturistul, artist şi el, nu trebuie să fie fatalist, nu trebuie să-şi piardă încrederea în POPOR! O încredere trebuie să ne rămână. Aceasta nu poate fi decât în POPORUL ROMÂN!, în ROMÂNIA! Ce vom răspunde copiilor şi nepoţilor noştri când ne vor ruga să le traducem poanta??? acestei caricaturi?

*Gh.C. Mă întreb: postacii care afirmă ÎMI PLACE au în vedere poezia sau caricatura?Ambele deodată, NU!

*Gh.C. LIMBA, CREDINŢA şi NEAMUL sunt valori neperisabile! Ele sunt certificatul nostru de naştere!. Eu nu aş fi pus alături de poezie o asemenea caricatură.

Gh.C. Un coleg care, în 1987, scria SEMNELE APOCALIPSULUI, avea totuşi SPERANŢA adunată într-o întrebare pusă la sfârşit: – UNDE SUNT, DOAMNE, ZORII?…/SAU MĂCAR,UNDE E RAZA DE LUNĂ? …

Cum deviza clubului la care în această dimineaţă merg este SĂ NU UITĂM A NE BUCURA, simt că, angajând un asemenea dialog, am devenit puţin neliniştit!

Simt nevoia şi a altor păreri.

Problema nu este de şuetă la colţul străzii!