Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Oficial! Astra Giurgiu, noua campioană a României la fotbal!

13162107_1077878512235225_1739113566_nAstra Giurgiu a reuşit o performanţă de excepţie. Trupa antrenată de Marius Şumudică a scris istorie câştigând în premieră, după o dominare categorică, Liga 1. Giurgiuvenii s-au aflat la conducerea campionatului din etapa a 7-a şi până la final.

După egalul Stelei cu Pandurii, 1-1, scor ce a transformat-o matematic pe Astra în campioană a României, giurgiuvenii au făcut instrucţie cu Dinamo, într-un “amical” din penultima etapă a play-off-ului.

Astralii au învins Dinamo cu 4-2 (1-2), sărbătorind titlul chiar pe terenul Marin Anastasovici, în faţa suporterilor giurgiuveni ce au umplut până la refuz stadionul.

Echipa patronată de Ioan Niculae a câştigat meciul graţie golurilor marcate de: J. Morais (31), Alibec (48) şi Ioniţă (56 şi 64) respectiv Palic (16) şi Lazăr (42).

Astra a devenit a 24-a campioană a României şi a cincea echipă din afara Capitalei care câştigă titlul, din 1990 şi până în prezent, după Universitatea Craiova, CFR Cluj, Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi.

Giurgiu este al 13-lea oraş ce dă campioana României, celelate oraşe fiind: Bucureşti, Piteşti, Ploieşti, Braşov, Arad, Timişoara, Reşiţa, Craiova, Cluj-Napoca, Oradea, Urziceni şi Galaţi.

Titlul este o premieră pentru majoritatea jucătorilor din trupa giurgiuvenilor. Doar Daniel Niculae (un titlu cu Rapid), Florin Lovin (două titluri cu Steaua), Iulian Roşu (un titlu cu Steaua) şi Adrian Scarlatache (un titlu cu Dinamo) sunt singurii fotbalişti care au mai sărbătorit câştigarea campionatului în România.

Marius Şumudică este la primul trofeu din cariera de antrenor, câştigându-l şi ca jucător în 1999 cu Rapid Bcureşti.

După câştigarea campionatului, antrenorul astrist Marius Şumudică a declarat: “Nu am trăit astfel de momente, este prima oară în viaţă. Este meritul jucătorilor. A fost un an greu, am format un grup puternic. Cred că nu poate fi pusă la îndoială campioana. Cred că Astra a practicat cel mai frumos fotbal în acest an. Este meritul băieţilor, iar într-un colţişor va fi scris şi numele meu, pe lângă cei 25 de jucători pe care i-am antrenat”.

13116240_470527303147307_668679726491789402_o

Cel mai bun fotbalist din Liga 1, Denis Alibec, a spus:  ”Suntem foarte fericiţi, e cel mai frumos sentiment din viaţa mea, nici nu vă daţi seama prin ce trecem. Îl vom suna şi pe Costică Budescu să ne bucurăm împreună cu el”.

Iată şi lotul jucătorilor care au adus bucuria în oraşul nostru:

Portari: Silviu Lung JR, George Gavrilaş, Ionuţ Boşneag

Fundaşi: Geraldo Alves, Junior Morais, Cristian Oroş, Valerică Găman, Adrian Scarlatache, Ricardo Alves

Mijlocaşi: Iulian Roşu, Takayuki Seto, Boubacar Mansaly, Fernando Henrique Boldrin, Damien Boudjemaa, Florin Lovin, Alexandru Ioniţă, Alexandru Stan, Filipe Teixeira, Pedro Queiros, Alexandru Dandea, William De Amorim

Atacanţi: Denis Alibec, Daniel Florea, Daniel Nicolae

După miezul nopţii, după întâlnirea cu suporterii din Giurgiu, din faţa Teatrului „Tudor Vianu”, astralii au sărbătorit evenimentul la Salonul D’ Alexia din cadrul Complexului Perla, în Port.

Felicitări Astra, voi sunteţi campionii noştri!

13119902_470527403147297_2569081896635130354_o

13116515_470527406480630_2024964969401920301_o

13116366_470528089813895_6165934834306103955_o

13119874_470528266480544_4976585002529906137_o

GALERIE FOTO AICI https://www.facebook.com/media/set/?set=a.470526596480711.1073742498.100005701234007&type=1&l=aab04ff698

Advertisement

Arhive