Percheziţii la Primăria Putineiu
Poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IJP Giurgiu au efectuat, vineri, cinci percheziţii la persoane fizice şi juridice de pe raza localităţilor Putineiu şi Giurgiu. Anchetatorii au descins şi la Primăria Putineiu, de unde au ridicat unităţi de calculator şi stick-uri de memorie.
În acest dosar se efectuează cercetări cu privire la modul de derulare a unor achiziţii publice de către Primăria Putineiu, în perioada 2008-2012.
Dosarul penal instrumentat de poliţişti se referă la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită şi fals în înscrisuri oficiale.
Potrivit informaţiilor noastre, oamenii legii au descins la domiciliul fostului primar, Ştefan Gâdea, precum şi la unele societăţi comerciale controlate de acesta.
Marcela Petcu