Preasfinţitul Dr. Ambrozie, la ceas aniversar: 12 ani de arhipăstorire a Episcopiei Giurgiului! (FOTO)
Praznicul „Bunei Vestiri” a fost un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru clericii, monahii şi credincioşii din Episcopia Giurgiului, care au sărbătorit împlinirea a 12 ani de când a fost instalat ca (primul) episcop al Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie. La ceas de aleasă sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în noua Catedrală Episcopală cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, din municipiul Giurgiu, de către un sobor de preoţi şi diaconi.
Preasfinţitul Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a mulţumit preoţilor şi tuturor credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie pentru că i-au fost alături la acest moment aniversar şi a adus mulțumire Bunului și Milostivului Dumnezeu pentru cei 12 ani de arhipăstorire în binecuvântatele plaiuri giurgiuvene și pentru toate binefacerile revărsate asupra Episcopiei Giurgiului.
Prezent la acest binecuvântat eveniment, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Mihail Muscariu, exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei noastre și starețul Mănăstirii Comana, a amintit faptul că în Duminica a V-a din Sfântul și Marele Post a anului 2006, Preasfinţitul Ambrozie a fost instalat ca Întâiul Episcop al Giurgiului, vorbind cu acest prilej despre bogata și rodnica activitate a Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie în eparhia încredințată spre arhipăstorire, mulţumind, totodată, Mântuitorului Hristos pentru dăruirea, vrednicia, jertfelnicia, râvna şi dragostea cu care Chiriarhul nostru a înmulţit darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat cu atâta îmbelşugare asupra persoanei Preasfinţiei Sale.
Cu acest prilej binecuvântat, urăm Preasfinţiei Sale să aibă parte de mulţi şi binecuvântaţi ani, cu arhipăstorire rodnică, spre mărirea lui Dumnezeu şi spre binele Sfintei Sale Biserici.
Întru Mulţi Ani, Preasfinţia Voastră!