Primarul Constantin Dumitru vă invită la ”Festivalul Florilor”, cea mai importantă sărbătoare a comunității din Florești-Stoenești!
În localitatea Florești-Stoenești, cea mai mare comună din județul Giurgiu, obiceiurile bune sunt păstrate cu sfințenie.
Cu mic, cu mare, locuitorii comunei, dar și din tot județul, sunt invitați, duminică, 6 august, la o zi de mare sărbătoare, unde vor domina voia bună, distracția și multele surprize pregătite de Primăria localității și Consiliul Local.
”Festivalul Florilor” din Florești-Stoenești a ajuns la cea de-a 6-a ediție și este cea mai importantă sărbătoare a comunității locale, unde an de an participă mii de persoane, într-o zi dedicată relaxării.
Și pentru că participanții merită un spectacol cu artiști de renume, pe scena special amenajată pe stadionul din satul Florești, vor cânta și vor încânta Liviu Puștiu, Adrian Caval și Taraful, Minodora, Roxana Dobrițoiu și Lavinia Ioana.
Și dacă sunt iubitori ai altor genuri muzicale, primarul Constantin Dunmitru pregătește pentru orele târzii ale serii câteva ”porții” de Deep Purple, Led Zepellin, Judas Priest.