Prinşi cu plasă monofilament la peşte, pe Canalul Plantelor
În noaptea de 24/25 martie 2014, poliţişti din cadrul Biroului Transporturi Navale Giurgiu şi inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Muntenia au executat în zona de competenţă o acţiune in sistem integrat pe linia prevenirii braconajului piscicol, ocazie cu care au fost depistaţi pe Canalul Plantelor, din municipiul Giurgiu, D. A., de 35 ani şi C. A. F., de 44 ani, ambii din municipiul Giurgiu, în timp ce pescuiau, folosind o plasă monofilament de aproximativ 40 metri.
Poliţiştii au ridicat cantitatea de peşte în vederea confiscării, acesta fiind predată în vederea valorificării unei societăţi de profil.
Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere şi folosirea la pescuit de unelte interzise de pescuit, de către persoane neautorizate.