Profesorul Tiberiu Adam ar fi împlinit astăzi 58 de ani…
Astăzi, profesorul Tiberiu Adam, ‘nea Tibi pentru cunoscuţi, ar fi împlinit 58 de ani dacă nu ar fi dispărut prematur dintre noi pe 14 octombrie 2012… În 2011 a suferit un nemilos atac vascular cerebral, care l-a dezlipit forţat de activitatea sa şi, un an mai târziu, avea să-l răpună.
Cel care a fost multiplu campion naţional la proba de 100 m plat şi component al Ştafetei României a făcut un „sprint” nesfârşit către ceruri, ridicându-se în echipa sportivilor buni şi de mare omenie, chemaţi prea devreme acolo sus.
Regretatul profesor şi sportiv giurgiuvean a urmat Liceul Naţional cu Program de atletism din Câmpulung Muşcel apoi Institutul Naţional de educație fizică şi sport Bucureşti
A fost membru al Clubului Atletic Universitar şi component al Lotului Naţional de atletism.
Şi-a început cariera ca inspector sportiv, apoi a devenit profesor de atletism la Clubul Sportiv Şcolar Giurgiu, acolo unde a şi adus performanţe, la nivel naţional, la probele de 100 m plat şi Ştafeta 4×100 m, 4X200 m, 4X400 m.
A fost director al C.S.Ş. Giurgiu dar şi director al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Giurgiu.
S-a retras din lumea atletismului și a intrat la Şcoala Nr.8 Giurgiu, în jurul vârstei de 50 ani, ca profesor de educaţie fizică.
În același timp se alăturase profesorului Virgil Georgescu în pregătirea echipei feminine de handbal a CS Nova Force.
Are un urmaș care-i poartă numele cu demnitate, Deniss, o fată de 28 de ani, de profesie jurist, care este studentă la Facultatea de educaţie fizică şi sport secţia Kinetoterapie şi Motricitate specială.
Cu toate că ‘nea Tibi a plecat la ceruri, ziua de naştere a regretatului om de sport giurgiuvean mai este consemnată de foştii elevi, colegi, prieteni şi de membrii familiei.
Păstrându-i amintirea vie, aducem un pios omagiu profesorului Tiberiu Adam. Dumnezeu să aşeze sufletul lui bun în lumea drepţilor…