Încep prin a face două precizări. Prima vizează opinia semnatarului scrisorii, opinie pe care o respect și, într-o anumită măsură subscriu ei. Cea de-a doua vizează tonul pe care domnia-sa l-a folosit. Unul civilizat și argumentat, fapt care mi-a trezit realmente admirația.

Și acum, punctul de vedere al subsemnatului referitor la cele afirmate în scrisoare și la motivul demersului de a organiza un târg de jucării. Așa cum am afirmat și într-un interviu acordat postului public de radio, ideea nu este una nouă, asemenea manifestări având loc peste tot în lume. Subsemnatul a participat, în calitate de fost actor al teatrului bucureștean Masca – de unde am recunoscut că am “importat” ideea, la vreo zece asemenea acțiuni. Ocazie cu care am putut sesiza bucuria copiilor de a se transforma în mici antreprenori. Sigur, orice demers trebuie filtrat prin propriul discernământ, iar argumentul de a propune copiilor giurgiuveni să se transforme în mici negustori nu s-a bazat numai pe acea experiență, ci pe un argument. El ține de ideea de selectivitate. Cred că sunteți de acord cu mine că nu toate jucăriile trebuie păstrate (dumneavoastră înșivă recunoșteați a fi oprit doar câteva dintre amintirile copilăriei băiatului dumneavoastră). Copiii se caracterizează printr-un soi de compulsivitate, iar o asemenea acțiune poate fi o excelentă ocazie de a trezi în cei mici capacitatea opțiunii. Nu cred că ei au fost obligați de părinți să scape de niște jucării, ci îndemnați să opteze între jucării, pentru a se despărți de cele care nu le mai reprezintă vârsta și interesul. Fapt care îmi amintește și mie de zicerea cuiva, conform căreia „omenirea se desparte de trecutul ei râzând”. Iar acest râset l-ar regăsit sâmbătă pe buzele celor mici.

Altminteri, vreau să închei prin a vă felicita încă o dată pentru modalitatea de a vă expune într-un mod atât de civilizat opinia. Polemica devine într-un atare context o plăcere, iar dialogul democratic o necesitate. În plus, vă asigur că, cel puțin într-un punct ne întâlnim: nu totul e de vânzare, iar amintirile cele mai dragi ale copilăriei trebuie păstrate într-un loc prețios, fie el măcar al inimii.

Cosmin Creţu