Scrisori de discreditare în Oinacu. Cine e expeditorul?
Primarul din Oinacu, Laurenţiu Burtavel (PNL), s-a văzut nevoit să vină cu unele precizări legate de informaţiile vehiculate în presă conform cărora intenţionează să îşi caute un alt destin politic, şi anume să treacă la PSD Giurgiu. Edilul din Oinacu a afirmat, în cadrul conferinţei de presă a PNL Giurgiu, de vineri, 28 februarie, că nu va trece niciodată în altă barcă şi că nu se va înscrie în niciun partid chiar în contextul în care nu va mai fi sprijinit cu fonduri pentru dezvoltarea comunei.
”Nu m-am gândit niciodată să părăsesc această barcă şi chiar dacă în următorii ani nu voi fi sprijinit în rezolvarea problemelor comunei voi deveni apolitic şi nu mă voi înscrie în niciun partid”, a declarat Burtavel, care a adăugat că nimeni din PSD nu a încercat să îl racoleze.
Primarul din Oinacu s-a arătat indignat de faptul că în ultima perioadă, prin comună au fost răspândite o serie de scrisori care, chipurile, ar avea ca expeditor Mişcarea Populară Bucureşti, prin care se încearcă discreditarea sa. Burtavel susţine că ştie cine este persoana care se află în spatele acestei acţiuni, şi l-a nominalizat pe „unul care i-a fost alături în campania electorală”, şi care, potrivit acestuia, i-ar mai fi făcut şi alte reclamaţii la Curtea de Conturi şi la Poliţie.
Marcela Petcu