Taxă nouă pentru bolnavi. Dacă vrei să fii operat mai repede, plăteşti!
Pacienţii vor plăti dacă vor să nu mai fie puşi pe o listă de aşteptare la tratament sau operaţii şi în situaţia în care optează pentru un medic anume. Mai mult, noua taxă urmăreşte plata medicilor în funcţie de numărul de pacienţi, de calitatea actului medical şi de experienţă.
Astfel, fiecare spital urmează ca din această toamnă să stabilească sumele pe care bolnavii le vor plăti pentru intervenţiile medicale, acestea reprezentând de fapt sumele pe care Casele de Asigurări nu le pot deconta. Un proiect pilot întocmit de Ministerul Sănătăţii arată că, de la 1 septembrie, pacienţii din spitalele de stat vor fi taxaţi ca la privat. Aceasta este soluţia ministerului ca să poată mări salariile personalului medical. Dacă un pacient alege să se trateze la un anumit medic, va trebui să achite o taxă de până la 1.500 lei. Taxa va fi stabilită de fiecare spital în parte, iar valoarea taxei va fi de cel mult 1.500 lei pentru fiecare pacient internat. O consultaţie pentru pacienţii din ambulatoriu va costa cel mult 150 lei. Potrivit acestui proiect, medicii vor fi plătiţi astfel: parte fixă (salariu de bază), parte variabilă (pregătire profesională, calitatea muncii, cantitatea muncii, fidelizarea muncii), sporuri pentru condiţii de muncă, venituri din gărzi, venituri din taxa plătită de pacienţi.
Dacă medicii ameninţă cu proteste şi demisii, potrivit reprezentanţilor sindicatelor din sănătate, pacienţii nu privesc cu ochi buni această iniţiativă, mulţi dintre ei neplătind nici măcar coplata de 5 lei pentru spitalizarea de zi.
Marcela Petcu