Tragedie. Un giurgiuvean şi-a pierdut viaţa…
Un bărbat, în vârstă de 67 de ani, și-a pierdut viața, azi-noapte, în urma unui incendiu ce a izbucnit în camera în care se afla. Tragedia s-a produs în localitatea Prundu, potrivit ISU Giurgiu.
Din nefericire, incendiul a fost observat târziu, iar când au ajuns pompierii arsese deja acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 70 de mp, iar în camera în care se afla bărbatul, tavanul era căzut.
La caz au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, cu o autospecială de stingere.
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza jarului sau a scânteilor căzute dintr-un mijloc de încălzire lăsat nesupravegheat.
Pentru a preveni astfel de incendii, trebuie respectate următoarele măsuri:
- amplasaţi, în faţa sobelor / a centralelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei sau a plitei deschisă;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- nu puneți materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
- nu așezați patul lângă sobă;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor și trebuie stins înainte de a părăsi locuinţa;
- nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
- depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.
Compartimentul Informare și Relații Publice