UEFA a amânat Campionatul European din vară. Play-off-ul din martie, reprogramat!
Forul continental a organizat marți, 17 martie, o videoconferință cu toate părțile interesate în contextul pandemiei COVID-19. Oficialii UEFA au discutat cu toți președinții de federații naționale, cu un reprezentant al sindicatului jucătorilor, FIFPro, precum și cu persoanele din conducerile European Club Association și The European Leagues.
În urma consultărilor, UEFA, prin decizia Comitetului Executiv, a decis amânarea EURO 2020, turneu programat inițial să debuteze pe 12 iunie și să se desfășoare în 12 orașe de pe continent, inclusiv Bucureștiul. În varianta propusă de forul de la Nyon, turneul ar urma să se desfășoare în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.
În realizarea propunerilor sale, UEFA a considerat prioritară încheierea sezonului competițional 2020-2021. Continuând evaluarea situației, următoarele decizii vor fi, de asemenea, implementate:
- Meciurile internaționale programate în luna martie, inclusiv play-off-urile EURO 2020, vor fi mutate în iunie 2020.
- Partidele de calificare programate în iunie 2021 vor fi reprogramate, la fel și turneul final al Ligii Națiunilor, EURO U21 și Campionatul European feminin din iunie-iulie 2021.
- Reconfigurarea săptămânii fotbalistice în raport cu competițiile naționale și competițiile europene – spre exemplu, competiții naționale de luni până vineri și competiții continentale în week-end-uri.
- Reconfigurarea tururilor de calificare în competițiile europene pentru sezonul 2020-2021.
Un grup de lucru format din reprezentanți ai ligilor profesioniste și ai cluburilor va analiza soluțiile disponibile pentru a pune în aplicare deciziile luate marți.
„În momente ca acesta, comunitatea fotbalului trebuie să dea dovadă de responsabilitate, unitate, solidaritate și altruism. Sănătatea fanilor, a membrilor staff-ului, a jucătorilor trebuie să reprezinte prioritatea noastră. Tocmai de aceea, UEFA a propus variante pentru ca sezonul competițional să se încheie și sunt mândru de reacția colegilor mei din întreaga Europă”, a punctat președintele UEFA, Aleksander Čeferin.
În urma consultărilor cu membrii afiliați, conducerea FRF, reprezentată la dezbatere de președintele Răzvan Burleanu, a susținut propunerile UEFA.