Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Un giurgiuvean și-a pierdut viața în urma unui incendiu ce a izbucnit în apartamentul său de la parterul unui bloc, pe strada Tineretului

Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, și-a pierdut viața în urma unui incendiu ce a izbucnit în apartamentul său de la parterul unui bloc. Tragedia a avut loc azi-noapte, pe strada Tineretului din municipiu, informează ISU Giurgiu.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Fiind în toiul nopții, flăcările au fost observate târziu, iar bărbatul nu a reușit să mai iasă din casă. Acesta a fost găsit de pompieri într-una din încăperi, în stop cardio-respirator.

Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și nu a mai putut fi salvat.

Aproximativ 20 de persoane au ieșit singure din apartamentele vecine sau au fost ajutate de pompieri să iasă de pe scara respectivă până când aceștia au aerisit zona, evitând astfel riscul de intoxicații cu monoxid de carbon.

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui aparat de gătit în funcțiune, lăsat nesupravegheat.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:
– să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;
– după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;
– curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;
– nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
– opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;
– nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;
– stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.
Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Advertisement

Arhive