Un tânăr de 23 de ani a produs un accident rutier, după care a părăsit locul producerii acestuia. Avea o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând transportul la spital, pentru prelevarea de mostre biologice
Un tânăr, de 23 de ani, din județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J.401 B, în localitatea Herăști, județul Giurgiu, a intrat, aseară, la ora 20.36, în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa către localitatea Frumușani, după care a părăsit locul producerii accidentului rutier, fără încuviințarea polițiștilor.
Acesta si-a continuat deplasarea până la ieșirea din localitatea Herăști, unde, într-o curbă cu viraj la stânga, pe fondul neadaptării vitezei, s-a răsturnat cu autoturismul în afara părții carosabile.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea celuilalt conducător auto, un bărbat de 25 de ani, din localitatea Herăști, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cazul acestuia, rezultatul testării cu aparatul drager a indicat valoarea 0, iar pentru tânărul, de 23 de ani, valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând transportul la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a unor substanțe psihoactive.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de vătămare corporala din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii prezenței în organism a unor substante psihoactive.