Acum mai bine de 20 de ani făceam cercetări la Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivei Militare Istorice Piteşti pentru a identifica informaţii despre unităţile militare care au acţionat pe teritoriul fostului judeţ Vlaşca în anii primului război mondial.

Informaţiile obţinute au fost interesante şi relevante despre efortul de război, respectiv despre jertfa de sânge a populaţiei vlăscene/giurgiuvene, respectiv ale soldaţilor, subofiţerilor şi ofiţerilor toţi proveniţi din zonele vlăscene.

Acum când festivităţile oficiale au trecut să ne reamintim în linişte şi cu pioşenie despre faptele de arme ale acestor unităţi militare.

În luna august 1916 pe teritoriul fostului judeţ Vlaşca funcţionau următoarele unităţi militare: Regimentul 5 Vlaşca comandat la 15 august 1916 de către colonelul Zotu Victor – făcea parte din Divizia a 4 a de Infanterie – Corpul II Armată – Armata a 2 a; Regimentul 45 Infanterie comandat de către colonelul Arbore Emanoil – făcea  făcea parte din Brigada 33 de Infanterie – Corpul II Armată – Armata a 2 a; Regimentul 10 Artilerie comandat de către colonelul Popescu Nicolae – făcea parte din Brigada 4 Artilerie – Corpul II Armată – Armata a 2 a; Regimentul 15 Artilerie comandat de către colonelul Cornăţeanu Alexandru – făcea parte din Brigada 4 Artilerie -– Corpul II Armată – Armata a 2 a şi Regimentul 1 Grăniceri comandat de către locotent – colonelul Gh. Cantacuzino (respectând adevărul istoric trebuie să spunem că în luna august 1916 Regimentul 1 Grăniceri avea pe teritoriul judeţului Vlaşca compania 9 de grăniceri dar pentru că tradiţia de luptă a acestui regiment a fost dusă mai departe de către Marea Unitate de Grăniceri din Giurgiu o vom prezenta ca o unitate militară aflată pe raza judeţului Vlaşca).

Regimentul 5 Vlaşca (despre care Giurgiuveanul a mai scris câteva rânduri şi în anul 2013) a fost unitatea militară cea mai reprezentativă de pe raza fostului judeţ Vlaşca.

În momentul declanşării ostitlităţilor militare cu Austro – Ungaria, batalionul I alcătuia împreună cu alte unităţi militare Grupul Predeal; batalioanele II, III şi IV ale aceluiaşi regiment făceau parte din Grupul Giurgiu.

În toamna anului 1916 Regimentul a participat la următoarele lupte: pe frontul din Transilvania: 17 – 20 august 1916 apărarea oraşului Predeal; septembrie 1916 Muntele Susai;

septembrie – octombrie 1916 operaţiunea Flămânda şi apărarea Dunării; Muntele Susai, luptele de la Timiş, Stupini, Clăbucetul Taurului, Azuga şi Predeal; noiembrie 1916 a participat la luptele desfăşurate pentru apărarea Bucureştiului, Bătălia Neajlov – Argeş – Zimnicea, Bragadiru, Şoimu, Smârdioasa, Rosiori de Vede, Prunaru, Zoreşti, Negreni, Purani, Blejeşti, Drăceşti, Clejani, Fotăcheşti, Videle – Cartojani, Tămăşeşti, Târnavele, Drăgăneşti.

În luna decembrie 1916 regimentul se retrage spre refacere în Moldova unde stă până în luna mai 1917. Între timp se schimbă şi comandantul în persoana colonelui Arbore Emanoil.

Regimentul participă în vara anului 1917 la eroicele lupte desfăşurate la: Oituz, Cireşoaia şi Nămoloasa.

Pe câmpurile de luptă au căzut: maior Stămulea Eftimie, căpitan Dumitrescu Corneliu, locotenenţii: Albeanu Virgil, Banea C-tin, Nenoviceanu Nicolae; sublocotetenţii: Biliargiu Pascal, Bădănoiu Constantin, Constantinescu Vasile, Luca I. Iosif, Mărăcineanu D. Constantin etc.

Regimentul 45 Infanterie (despre care avem cele mai multe informaţii) – era condus la 15 august 1916 de colonelul Arbore Emanoil; efectivul regimentului era de 47 de ofiţeri şi 2443 trupă.

Pe 22 august 1916 regimentul parcurge pe jos distanţa Stăneşti – Frăteşti unde se îmbarcă în trenuri. Ajunde la Câmpulung – Muscel pe data de 24 august 1916 iar în perioada 24 – 31 august1916 se deplasează pe ruta: Dragoslavele – Bran- Râşnov-Bran-Zărneşti. Pe 4 septembrie 1916 intră în marş de la Ghimbav la Predeal, aici pe 6 septembrie se îmbarcă în trenuri spre gara Comana, de aici merge la Greaca, unde va staţiona până pe data de 17 septembrie 1916. La 18 septembrie regimentul intră în Bulgaria participă la luptele de la : Riahovo, Mochalea Nouă, Ria Macla; Paramah. Pierde: 2 ofiţeri, un soldat, 14 soldaţi sunt răniţi iar 3 ofiţeri şi 13 soldaţi se îmbolnăvesc.

Se retrag din Bulgaria în contextul eşuării opearţiunii Flămânda şi pe 22 septembrie intră în marş pe direcţia Budeşti – gara Curcani. Ajung la Predeal pe 24 septembrie 1917.

Pe 25 septembrie în luptele de la Hohe Warhe cad: locotetenţii: Teodorescu şi Trifănescu, locotenet colonelul Boteanu este grav rănit. Sfărşitul lunii septembrie şi începutul luinii octombrie 1916 regimentul este implicat în luptele luptele pentru Muntele Susai şi bătălia de la Predeal. Pe 30 septembrie pierde 3 ofiţeri şi 21 soldaţi iar grav răniţi sunt 9 ofiţeri şi 14 soldaţi. Un nou tribut de sânge este dat în zilele de 3-4 octombrie 1916 -2 ofiţeri răniţi şi 6 soldaţi morţi. În perioada 12 – 17 octombrie 1916 regimentul întră în refacere la Sinaia dar pe 11 noiembrie 1916 se îmbarcă în gara Câmpina şi merge la Jilava. Participă în perioada 15 – 20 noiembrie 1916 la luptele purtate pentru apărarea Bucureştiului-Naipu-Prunaru-Copaciu-Ghimpaţi-Stâlpu-Gorneni-Mihaileşti-Buda-Brăneşti-Chirculeşti-Popeşti.

La 23 noiembrie 1916 regimentul se retrage pe direcţia : Bragadiru-Bucureşti – Herăstrău-Pipera-Tunari. Începând cu 18 decembrie 1916 şi până la 24 mai 1917 regimentul intră în refacere în zona: Dealul Nou-Tîrgu Frumos-Elisabeta Doamna-Bălţi-Cornele Caprei-Focurile-Scurta.

La 26 ianuarie 1917 colonelul Arbore Emanoil este mutat la comanda Regimentului 5 Vlaşca iar la comanda Regimentului 45 Inafanterie este numit colonelul Hagi C. Nicolae. La 8 martie 1917 prin ordinul venit de la Divizia a XII-a Regimentul 45 Infanterie se uneşte cu Regimentul 60 Infanterie (din cauza lipsei efectivelor) şi se crează Regimentul 45/60.

Pe 8 mai 1917 regimentul primeşte vizita generalului Berthelot iar pe 24 mai 1917 a generalului Scerbaceff.

Botezul focului îl cunoaşte începând cu data de 21 iulie 1917, în această zi se produce un atac violent inamic în zona dealului Faţa Schitului, la ora 21 inamicul bombardează violent Faţa Schitului rănind pe locotenetul Teodorescu D-tru. Între orele 24 – 24,30 se produce un atac al inamicului respins la baionetă. Atacurile continuă cu intermitenţe în zilele de 22 – 24 iulie 1917, tatcuri şi contratacuri. Pierderile sunt impresionante: pe 21 iulie – 10 soldaţi ucişi, pe 22 iulie – 37, pe 23 iulie – 15 morţi şi 31 răniţi, pe 24 iulie -13 răniţi.

La 25 iulie 1917 au loc operaţiuni ofensive asupra înălţimilor cuprinse între cotele 730 şi 750, compania I atacă pe la N, compania a II-a pe la N.E. şi compania a IX a pe la SE; bilanţul piederilor din această zi este de 18 soldaţi ucişi şi 57 răniţi.

Pe 27 iulie artileria inamică execută un foc de artilerie foarte puternic între orele 10,15-16,30; 22, 00 – 22, 10 în sectorul cuprins între dealul Faţa Schitului şi cota 730.

Atacurile continuă şi pe 28 iulie. Bilanţul acestor două zile de luptă este de 3 morţi, 18 răniţi şi 10 daţi dispăruţi.

O pagină glorioasă scrisă cu sânge a avut loc în data de 31 iulie 1917. În această zi după o pregătire amănunţită inamicul a dezlănţuit un atac violent de artilerie pe sectorul dealul Faţa Schitului. La orele 9,55-10,20 inamicul cu 2 companii atacă dealul Faţa Schitului. Dispunerea trupelor regimentului în zonă era următoarea: dealul era apărat de 3 plutoane din compania 10, o secţie de mitraliere, 3 puşti mitraliere; botul dealului era apărat de plutonul 3 condus de către Dincă Ion, urma o secţie din plutonul 1 care încăleca muchea dealului, una cu faţa spre schit, cealaltă spre confluienţa Piscului Cremenea cu piscul Lupşea, o secţie din plutonul 2 cu faţa la schit se găsea cu faţa spre Piscul Cremenea în strânsă legătură cu compania 9, o secţie din plutonul 2 era în rezervă şi dispunea de o puşcă mitralieră.

La 9,55 inamicul a deschis foc de arme şi mitraliere dinspre schit asupra plutonului 4. Plutoanele 1 şi 3 au fost atacate de două companii de asalt. S-au purtat lupte la baionetă plutoanele fiind obligate să se retragă spre postul de comandă al companiei. În continuare inamicul a executat tir de baraj asupra cotelor 745 şi 797. Mici grupuri din plutonul 1 şi secţia 1 a plutonului 2 şi secţia 2 din plutonul de la postul de comandă al regimentului au trecut la contraatac. La contraatac au participat şi compania a 9 şi a 11 a şi inamicul care ocupase botul dealului până în apropiere de cota 745 a fost silit să se retragă. Pierderile zilei au fost de : un ofiţer ucis şi 6 gradaţi ucişi, 6 răniţi şi 64 dispăruţi.

Pe 2 august 1917 au avut loc acţiuni ale inamicului ăn sectorul cuprins între Răchitaşul Mic şi cota 598, sector ocupat de compania a 8 a. Au urmat bombardamente intense în zonă. Bombardamente desfăşurate în intervalul 9,12-16,20. După o pregătire prealabilă de artilerie la ora 17,00 a urmat un atac asupra poziţiilor inamice, atac desfăşurat de o companie şi 4 mitraliere în zona cuprinsă între şaua dintre Răchitaşi, lupta a durat cca. 35 minute şi a fost atât de intensă încât un grup de 37 de soldaţi în frunte cu locotenet Copăceanu a fost nevoit să se predea la inamic. La ora 18,00 a urmat un contratac desfăşurat de către locotenetul Neguţ cu 2 plutoane din compania a 5 a inamicul fiind respins, şaua a fost reocupată şi legătura cu postul de comandă a fost restabilit. Pierderile zilei au fost impresionante: 20 soldaţi căzuţi pe cîmpul de luptă, 8 soldaţi răniţi şi un ofiţer şi 37 soldaţi luaţi prizonieri.

Pe 8 august 1917 batalionul 3 a luat parte la ofensiva regimentului 62/70 asupra Răchitaşului Mic, cotelor 767, 891 şi 895. Ora atacului a fost fixată la 7,15; la 7,40 s-a luat contact cu inamicul şi după 45 minute de luptă compania a 5 a a cucerit cota 891 dar compania a 6 a nu a reuţit să atingă obiectivul vizat. În timpul atacului  a căzut lovit de un glonţ locotenetul Ştefan Ion care instalase singur secţia la cota 891. Pierderile au fost grele: 6 ofiţeri şi subofiţeri şi 35 soldaţi au fost ucişi iar 93 soldaţi au fost răniţi.

Pe 9 august 1917 batalionul 2 a luat parte la atacul asupra cotelor 895 şi 767 cu companiile 5 şi 7. Au fost 12 morţi, 64 de răniţi şi 2 soldaţi au fost daţi dispăruţi.

Pe 10 august 1917 în urma unor atacuri ale trupelor inamice au căzut la datorie sublocotenentul Nicolae Petre şi 6 soldaţi; au mai fost 8 soldaţi răniţi iar 4 au fost daţi dispăruţi.

Pe 13 august 1917 batalionul 2 primeşte ordin să contratace cu compania a 5 a şi a 6 a cota 604, atacul a fost respins cu grele pierderi; din rândul ofiţerilor au fost ucişi: sublocotenenţii Hirstescu N şi Zamfirescu Şandru; Caragea Constantin a fost grav rănit; din rândul trupei au fost: 24 morţi, 155 răniţi, 16 dispăruţi şi 3 luaţi prizonieri.

Pe 14 august 1917 au fost reluate atacurile asupra cotei 604, au fost respinşi cu grele pierderi: din rîndul trupei s-au înregistrat: 30 morţi, 50 de răniţi şi 9 daţi dispăruţi. A fost ultima mare operaţiune de amploare la care au participat unităţile Regimentului 45 Infanterie în campania anului 1917.

Făcând un bilanţ al ofiţerilor căzuţi enumerăm pe: căpitani: Dumitru Panait, Giurcă Gheorghe, Popa Nicolae; locotenenţii: Badea Gheorghe, Constantinescu Sofronie, Hristescu V. Nicolae, Homogea Gheorghe, Ioan V. Constantin, Ionescu Nicolae, Mazilu I. Gheorghe, Mareş Anghel, Pretorian M. Aurel, Stăncescu G. Constantin, Teodorescu I, Trifănescu Tudor şi Ungureanu Marin; sublocotenţii: Biciola Constantin, Cosma Corneliu, Ştefan Ioan, Zamfirescu Şandru, Nicolae Petre, Voicu Târnăcop; Ion. M. Ion, Marin Gh. Popescu, Constantin Şican etc.

Regimentul 1 Grăniceri comandat de către locotenent – colonelul Gh. Cantacuzino împreună cu alte unităţi militare constituiau Grupul Olt – Lotru.

Misiunea regimentului era de atrece graniţa şi a pune controlul asupra satelor Sebeşul de Sus şi de Jos, Porceşti şi eventual peste podurile de peste Olt. Batalionul 3 a trecut frontiera pe la vârful Cocoriciul şi a înaintat pe la cota 1395 vârful Scaunelor ajungând pe 15 august 1916 în satele Sebeşul de Sus şi de Jos. A fost atacat de pe dealul Chioarului dar împreună cu batalionul 2 a respins inamicul. Batalionul 2 a traversat frontiera pe 15 august 1916 şi a înaintat pe Culmea Tătarului ajungând la Sebeşul de Jos unde şi-a instalat avanposturi pe dealul Ogoarelor. Batalionul 1 împreună cu o baterie de munte de 75 mm a intrat în Transilvania pe la Gropile Furcilor şi după ce respins pichetele de grăniceri a înaintat pe la cota 1153, dealul Grohotiş spre Porceşti. Ca un prim bilanţ: 12 soldaţi morţi şi 25 răniţi.

La 27 august 1916 regimentul înaintează pe 3 coloane pe direcţia satului Roşia; coloana din dreapta, batalionul 3 şi compania 1 a pe direcţia dealului Cosacul- Cornăţel-pădurea Rotheberger-Nord-satul Roşia cu misiunea de a acoperi dreapta regimentului şi a învălui pe la E rezistenţele ce le ar fi putut întîmpina celelalte coloane; coloana din centru şi batalionul 1 au respins un atac pe linia Cornăţel; coloana din centru formată din batalionul 2 a acţionat pe linia Piscu Dărâmat-Roşia. La ora 12 cele 3 coloane au ajuns în satul Roşia pe care l-au ocupat după o luptă scurtă capturînd cu acest prilej 20 prizonieri.

La ora 16 regimentul s-a îndepărtat spre dealul Bucata pe care l-au şi ocupat punând avanposturi pe linia cotelor 540, 566 şi 513.

Operaţiuni militare importanţe desfăşoară şi în zilele de 28 şi 29 august 1916 pe direcţia: batalionul 1 – Daia-Roşia; batalionul 2 – Cornăţel; batalionul 3 se constituie ca rezervă în spatele batalionului 1. După terminarea operaţiunilor desfăşurate pe flancul din stânga batalionul 1 şi 3 se îndreaptă spre Cornăţel aici se întâlnesc cu batalionul 2 şi atacă la baionetă inamicul care este nevoit să se retragă.

Pe 15 septembrie 1916 Regimentul 44 Infanterie şi batalionul 1 din Regimentul 1 Grăniceri rezistă eroic în faţa Diviziei 51 Honvezi dar după lupte purtate la baionetă se retrage la Vestem.

Batalioanele 2 şi 3 ale regimentului aflate pe înălţimele de la N de satul Băiţa întărite u detaşamentul condus de maiorul Lăzărescu trebuie să acţioneze de la N la S împotriva unor unităţi de elită germane – trupele alpine de pe dealurile Cărbunari, Plăşii şi Vancei. Detaşamentul format înaintează pe trei coloane îl atacă pe inamic şi-l respinge spre V îndepărtându-l din defileu.

În noaptea de 15 spre 16 septembrie 1916 are loc retragerea Corpului 1 de Armată prin defileu iar în acest context batalionul 2 şi 3 împreună cu alte unităţi militare ocupă poziţii la punctul Colţi.

În retragere are loc un episod dramatic şi în acelaşi timp înalţător este salvat drapelul de luptă al regimentului. Iată ce se consemnează în jurnalul de operaţiuni: „la 12 noaptea după ce ne împuşcasem alandala, au încetat focurile şi atunci decât să cadă scumpul şi sfântul drapel…se putea sfânta pânză, adică chiar drapelul, am încins pe deasupra pe grănicerul Burtea Constantin care în învălmăşeală se putea strecura mai uşor”, aşa cum de fapt s-a şi întâmplat şi drapelul a fost salvat.

Pe 19 septembrie 1916 regimentul ocupă sectorul dintre Colţi şi Suru, sunt răniţi: căpitanul Bâgu, sublocotenentul Teodrescu Haralambie şi 23 soldaţi „la Colţi trăgătorii nştri stăteau în şanţuri la un loc cu morţii care nu se puteau îngropa pentru că îndată ce se ridicau duşmanul trăgea asupra lor”.

În zilele de 26-27 septembrie 1916 „eroismul grănicerilor a ajuns la jertfa supremă. Unul după altul, atacurile inamicului se sfarmă de zidul de granit, făurit de baionetele ostaşilor noştri”.

La 30 septembrie 1916 pe când inspecta poziţiile Regimentului 1 Grăniceri este rănit mortal de un obuz generalul Proporgescu şi este grav rănit comandantul regimentului locotenent – colonelul Gh. Cantacuzino, în acest context până la 1 octombrie 1918 la comanda regimentului vine locotenent colonelul Dimitriu Nicolae.

În zilelel de 14-15 octombrie 1916 compania 11 se remarcă în luptele desfăşurate pe muntele Mormântul, aici cade la datorie cu întreaga secţie de mitraliere căpitanul Constantin Traian.

Pe 23 noiembrie 1916 regimentul primeşte misiunea să ocupe braţele Măgura şi Tomşani pe care trebuia să le apere cu orice sacrificiu. Misiunea nu poate fi îndeplinită şi regimentul (cei 160 de soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri cât mai rămăseseră dintr-un total de 3538 soldaţi, 67 ofiţeri şi subofiţeri) se retrage sub comanda căpitanului Gheorghiu Cristea pe aliniamentul Buzău – Panciu.

Între 10 decembrie 1916 – 24 iunie 1917 regimentul intră în refacere la Pavde şi apoi la Ghermăneşti. Campania anului 1917 este la fel de glorioasă ca cea anului 1916.

Botezul focului îl primeşte în ziua de 31 iulie 1917 cînd regimentul este angrenat în luptele purtate pe dealul Bâtca Carelor – dealul Chioşcurile. Dispunerea pe frontul de luptă era următoarea: batalionul 1 din Regimentul 1 Grăniceri împreună cu batalionul 3 din Regimentul 2 Grăniceri se găseaua în dreapta Regimentului 29 Infanterie; batalioanale 2 şi 3 se găseau în linia a Iia de luptă. La ora 8,30 incepe atacul batalioanele înaintează până dincolo de râul Curiţa „reţele de sârmă ale inamicului erau neatinse de artilerie iar focul mitralierelor şi puştilor mitreliere duşmane deveniseră un infern. Grănicerii au dat cinci atacuri consecutive, la ora 18 are loc cel de al şaselea atac rămas şi el fără urmări”.

În noaptea de 31 iulie – 1 august 1917 inamicul execută zece atacuri consecutive cad la datorie: maiorul Caracaş, căpitanii Luchian şi Pnaculescu, sublocotenent Lebel „sublocotenenţii, toţi băieţi tineri se prăvălesc la podelele dealului străpunşi de gloanţe. Toţi absolut toţi căpitanii sunt morţi şi răniţi. Vechii luptători maiorii Gheorghiu Cristea şi Greculescu Nicolae se sbat să înlocuiască camanda companiilor…ce asalturi au dat grănicerii şi până la căderea nopţii au căzut 28 de ofiţeri morţi şi răniţi şi 1200 soldaţi morţi şi răniţi”.

În luptele purtate pe 1 august 1917 pe dealul Chioşcurile Regimentul 1 Grăniceri pierde 42 morţi, 111 răniţi şi 55 dispăruţi. În cele două zile sângeroaase de confruntări regimentul a pierdut 1/2 din rîndurile ofiţerilor şi 1/3 din rîndurile soldaţiilor.

Ultimele lupte importante la care regimentul participă au loc pe 7 august 1917. Două batalioane ale regimentul se găseau în linia I a a frontului având ca rezervă 2 companii. Ordinul telefonic primit de comanda Armatei a IV a stabilea ca Regimentul 1 Grăniceri împreună cu Regimentul 17 Marş, un divizion de artilerie Călăreaţă, un divizion obuziere, detaşament aflat sub comanda colonelului Obogeanu să restabiliească linia frontului de la cotele 703 – 789. La ora 7,00 atacul a fost declanşat la 300 m V Nicoreşti, s-a luat contact cu inamicul care a fost respins şi s-a înaintat spre cota 582. La ora 10 s-a ajuns aproape de creasta Poiana lui Boboc dar din cauza focului intens nu s-a putut pune stăpânire pe ea. La ora 12,30 maiorul Greculescu conduce un nou atac asupra cotei 682 dar încă o dată nu poate fi cucerită

În perioada 7 august – 16 septembrie 1917 au loc cu intermitenţe lupte la Poiana lui Boboc.

Făcând un bilanţ al campaniei anului 1917 constatîm că regimentul a pierdut 28 de ofiţeri (morţi, răniţi sau dispăruţi) şi 1517 trupă, în total 2/3 din efectivele cu care veniseră din zona de refacere.

Pentru curajul dovedit pe cîmpurile de luptă Regimentul 1 Grăniceri a fost decorat de Regele Ferdinand cu cruciuliţa albastră a ordinului “Mihai Viteazul”.

Au primit acelaşi ordin: colonel Gh. Cantacuzino, maiorul Dimitriu M., căpitanii Popovici Ioan, Stoenescu Calistrat, Constantinescu Traian şi locotenent Enescu Gheorghe.

Regimentul 10 Artilerie comandat de către colonelul Popescu Nicolae se dislocă la începutul declanşării ostilităţilor la Predeal şi de aici primeşte ordin de a acţiona pe direcţia Feldioara – Szoss Magyarooz-Homorod. Participă cu batalionul 2 la 2 septembrie 1916 la luptele desfăşurate la Cohalom – Hervis. Formează împreună cu Regimentul 32 Infanterie un detaşament creat cu scopul de urmări inamicul spre Pelos şi a executa trageri asupra trupelor inamice de pe dealul Teiuşului.

Ulterior se retrage şi ia parte la luptele desfăşurate la Flămânda, de aici revine în Transilvania şi ia parte la luptele desfăşurate în zona Bran – Tohan.

Participă în perioada 1-27 octombrie 1916 la luptele desfăşurate în zona Dragoslavele – Cîmpulung Muscel.

Ultima campanie a anului 1916 are loc în zona Bucureştiului la cţiunile de apărare a capitalei. Zona de acţiune a fost: Letca Veche-N. Bălăria-N. Pângăleşti-E Bălăria. V. Mihaileşti-S.E. Tufa.

În iarna şi primăvara anului 1917 regimentul intră în refacere în satul Voineşti, în Moldova.

Participă în vara anului 1917 la luptele din zona Oituz-Mărăşti – Mărăşeşti.

Au căzut pr fronturile de luptă: locotenentul Antonovici Constantin; sublocotenenţii Brăiloiu Nicolae şi Mandin Pompiliu.

Regimentul 15 Artilerie comandat de către colonelul Cornăţeanu Alexandru. Batalioanele 1 şi 2 ale Regimentului 15 Artilerie împreună cu batalionul 1 din Regimentul 5 Inafanterie şi batalionul 1 din Regimentul 10 Artilerie şi batalioanele 2/6 Infanterie; 2/20 Infanterie; 1/21 Infanterie; 1 şi 4/22 Infanterie, ½ Artilerie; 1/1 Obuziere, 2 baterii de 78 mm şi 53 mm şi Regimentul 6 Vânători au alcătuir Grupul Predeal, grup care avea un efectiv de 10500 ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi.

Patru baterii ale Regimentului 15 Artilerie împreună cu alte unităţi militare însumând circa 20000 soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri au alcătuit Grupul Giurgiu.

În cadrul Grupului Predeal bateriile 1 şi 2 au sprijinit coloana de centru care trebuia să înainteze pe şoseaua naţională Predeal – Braşov având ca obiectiv Timişul de Sus.

Pe frotul Weiheereg-Sand B se găsea şi un divizion din Regimentul 15 Artilerie, divizion care acum făcea parte din Divizia a 22 a, divizie care la 5 septembrie 1916 a început îmbarcarea la Braşov pentru a participa pe frontul din S. Dunării. În continuare regimentul a participat la luptele desfăşurate în zona Flămânda apoi la cele purtate pentru apărarea Buucreştiului.

A urmat retragerea şi refacerea în zona Moldovei şi participarea la campania din vara anului 1917, la luptele purtate în zona Oituz-Mărăşti.

Pe câmpul de onoare a căzut la datorie sublocotenentul Niţescu Dumitru.

Aşa cum se poate constata unităţile militare aflate pe raza judeţului Vlaşca au dat un greu tribut de sânge şi putem spune că se încheia o campanie glorioasă plătită însă cu un greu tribut de sânge.

Material realizat de consilier superior Ion Bălan

Biroul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale