Ziua Eroilor este o sărbătoare naţională din România pentru comemorarea celor care au murit pentru ţară. În România prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălţării Domnului, iar România a devenit prima ţară care îi comemorează în aceeaşi zi pe eroii străini şi pe cei români. Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles unde ţările beligerante s-au obligat prin semnarea tratatului la întreţinerea mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, dar după s-a revenit la data iniţială.

În această zi, în toate bisericile din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor împreună cu alte instituţii abilitate, elaborează programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor, care este, potrivit legii, sărbătoare naţională.

Pe baza unor informaţii publicate în presa de specialitate şi în presa locală prezentăm câteva date despre istoricul construirii lângă Mausoleul Eroilor, din parcul Spitalului Judeţean Giurgiu, a unei capele, istoric care se leagă intim şi de istoria oraşului şi a locuitorilor săi şi este intim legată şi de această mare sărbătoare.

Aducem cu acest prilej la cunoştinţa publicului larg şi un document inedit din anul 1931, respectiv apelul Societăţii ,,Cultul Eroilor” – Filiala Giurgiu adresat populaţiei oraşului Giurgiu şi celor din Judeţul Vlaşca de a contribui la strângerea de fonduri pentru terminarea construcţiei capelei.

 În anul 1926, comitetul filialei ,,Cultul Eroilor” din oraşul Giurgiu, a hotărât construirea lângă Mausoleul Eroilor, din parcul Spitalului Judeţean Giurgiu, a unei capele.

Urma ca aici preotul militar al Garnizoanei să oficieze după datină şi în permanenţă, pomenirea eroilor care şi-au dat tributul de jertfă pentru unirea, independenţa şi suveranitatea Ţării şi ale căror oseminte odihnesc pentru vecie în mausoleu.

Întocmirea proiectului pentru construirea capelei, a fost încredinţată arhitectului State Balosin din Bucureşti. Având în vedere dimensiunile prevăzute în deviz, el a conceput construirea unei Bisericii în plan treflat, cu două abside laterale, o cupolă centrală şi cu o turlă principală, a cărei înălţime, a depăşit toate clădirile oraşului precum şi 4 mini turle aşezate în jurul cupolei centrale la nord-est, nord-vest, sud-est şi sud-vest.

Pe frontispiciu a fost prevăzut un ansamblu ornamental – evocator, compus din doi vulturi şi doi dorobanţi, în mărime naturală.

Lucrările au fost încredinţate maestrului constructor Trifu Catana. Piatra de temelie a fost pusă în ziua de 15 august 1926. Slujba religioasă fiind oficiată de Preasfinţitul Episcop al Armatei Dr. Ion Stroe, înconjurat de un sobor de preoţi. La solemnitate au luat parte reprezentanţii autorităţilor militare şi civile din Bucureşti şi din Giurgiu, şefi de instituţii militare şi civile, precum şi un impresionant număr de localnici.

La temelia construcţiei a fost aşezat un ,,act de fundaţie”. În preambulul documentului se face precizarea datei începerii lucrărilor, după care sunt menţionate numele şi prenumele personalitaţilor de la conducerea statului din acea vreme.

Lucrările de construcţie a bisericii au început în anul 1927, iar în toamna anului 1928 au ajuns la nivelul ferestrelor, după care au fost sistate din lipsă de fonduri.

Această situație menţinându-se timp de 7 ani, timp în care Biserica a ajuns într-o stare de degradare destul de avansată.

La această stare de fapt a contribuit faptul că militarii la propunerea cărora lucrarea a demarat, au plecat din localitate, iar noii veniţi, din diferite motive, nu şi-au mai luat răspunderea de a continua opera începută de predecesorii lor. Aşa stând lucrurile zidurile au început a fi măcinate de vânt şi ploi, de zăpezi, dar mai ales de faptul că această construcţie , care nu mai beneficia de pază nefiind păzită se sustrăgeau materiale de construcţii, construcţia degradându-se spre durerea sufletească a giurgiuvenilor. Unii dintre membrii comitetului au mers până acolo încât au propus demolarea construcţiei, vinderea materialului la licitaţie publică şi achitarea creditelor.

Lucrările au fost reluate în anul 1935, când la comanda regimentului 5 Dorobanţi a venit colonelul Traian Ghigortz, care a fost numit comandant al garnizoanei. Între timp i s-a încredinţat şi funcţia de prefect al judeţului. Colonelul Traian Ghigortz a luat cunoştinţă de starea jalnică în care se aflau lucrările de la biserică, situaţie care afecta în mod negativ atât prestigiul autorităților militare, cât şi ale celor civile. La apelul făcut de comitetul Bisericii, de a lua măsurile cuvenite pentru terminarea lucrărilor, el, a răspuns afirmativ.

Militarii au luat iniţiativa construirii sfântului locaş şi tot militarii au fost cei care au terminat lucrarea.

Pentru urgentarea terminării construcţiei şi adunarea de fonduri, Comitetul Parohial a luat următoarele măsuri:

• micşorarea înălţimii turnului principal şi neexecutarea ansamblului ornamental de pe frontispiciul bisericii;
• invitaţie către toţi conducători de instituţii din localitate de a contribui personal şi de a se face colete printre salariaţi;
• difuzarea unui apel către toate unităţile militare din ţară pentru strângerea de fonduri.

În acelaşi timp, Comitetul a făcut un nou apel ofiţerilor şi subofiţerilor din Garnizoana Giurgiu, de a contribui lunar cu o cotă din soldă, până la terminarea construcţiei. Este cazul să evidenţiem că unii dintre aceştia, nu numai că au contribuit din soldă, dar au şi lucrat în mod efectiv alături de ostaşi pe şantier. În ceea ce priveşte ostaşii, conform aprobărilor superioare, ei au furnizat întreaga mână de lucru calificată și necalificată.

Astfel, începând cu entuziasmul unor militari şi civili, cu contribuţia materială a unora şi munca altora, precum  cu râvna Comitetului de sub preşedinţia colonelului  Traian Ghigortz, care a reluat şi impulsionat lucrările, în anul 1938 a fost terminată construcția bisericii.

În acelaşi an s-a executat şi pictura de către maestrul Paul Molda, lucrare în ulei care face cinste talentatului artist.

 Sculptura catapetesmei şi a stranelor a fost făcută de către sculptorul Ion Dumitrescu din Bucureşti, operă care evidenţiază un înalt simţ artistic.

Pictura catapetesmei lucrată în stil bizantin, se datorează maestrului Dumitru Hornung, după schiţele executate de pictorul baron Georg Von Lowenthal, lucrare de o deosebită valoare artistică.

La finele anului 1939 s-a făcut într-un cadru sărbătoresc sfinţirea bisericii. Sfânta slujbă a fost oficiată de P.S. Dr. Partenie Ciopron, Episcopul Armatei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi.

Deşi biserica are hramul ,,Înălţarea Domnului”, pentru că este amplasată lângă „Mausoleul Eroilor”, a fost şi este cunoscută sub denumirea de ,,Biserica Eroilor”.

În anul 1948 conform Legii Cultelor, clerul militar a fost desfiinţat şi biserica a trecut de la Ministerul Forţelor Armate, sub jurisdicţia Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor.

Complexul arhitectonic „mausoleu – biserică” este nu numai un sanctuar de reculegere şi omagiere, ci şi un obiectiv cu valoare artistică, monumentală şi muzeistică şi poate fi şi turistică.

După anul 1939, când biserica a fost terminată şi sfinţită, nu s-a mai făcut nicio reparaţie până între anii 1964-1966. În această perioadă au fost făcute unele modificări şi reparaţii la sfântul locaş.

Astfel s-au dărâmat cele 4 miniturle, pe care biserica le-a avut în jurul turlei centrale, care erau orientate înspre N-V, N-E, S-V și S-E, s-a reparat acoperişul, s-au refăcut tencuielile exterioare și s-a restaurat pictura bisericii. Toate acestea s-au realizat în timpul preoţilor Burcea Niţă şi Trandafir Marin.

Până în anul 1992 nu s-au mai făcut niciun fel de reparaţii, cu toate că sfânta biserică necesita acest lucru. Motivul a fost că sfântul locaş timp de 7-8 ani a fost pus în discuţie de a se translata pe un alt amplasament şi la un moment dat chiar de a se demola, urmând să fie reconstruită în forma şi dimensiunile ei pe un alt amplasament, de către autorităţile de atunci ale oraşului.

În anul 1989 această tentativă de translatare sau demolare a eşuat, întrucât s-a primit din partea Consiliului Culturii din acea vreme, o adresă semnată de Suzana Gîdea şi Tamara Dobrin că acest complex istoric va rămâne pe actualul amplasament, fără a fi demolat sau translatat.

După primirea acestei adrese, parohia a întocmit devizele necesare de reparaţii capitale a  bisericii.

În cea de-a doua fază, între anii 1994-1995 s-a trecut la reparaţia exterioară a bisericii. Conform devizului, urma să i se dea acesteia aspectul original, prin refacerea celor 4 miniturle, lucru care nu s-a putut realiza din cauza fondurilor. În anul 1999, la 23 aprilie, sfântul locaş a primit harul sfinţitor. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teodosie, pe atunci Episcop – Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Documentele de arhivă existente în cadrul Fondului Prefectura Judeţului Vlaşca evidenţiază un moment important din istoria construcţiei capelei şi anume anul 1931, an în care se fac din nou eforturi de a se strânge bani pentru reînceperea construcţiei la capelă de către Societatea “Cultul Eroilor” – Comitetul jud. Vlaşca.

Membrii Societatea “Cultul Eroilor” – Comitetul jud. Vlaşca în anul 1931 erau următorii: Comandantul Garnizoanei Giurgiu; Primarul Oraşului Giurgiu, Comandantul Cercului de Recrutare Vlaşca, Inginerul Şef al Serviciului Tehnici al Judeţului Vlaşca; Comandantul Legiunii de Jnadarmi Vlaşca; Directorul Liceului Ioan Maiorescu Giurgiu, părintele Nicu Popescu – confesorul Garnizoanei Giurgiu, doamna General Şuţescu; Constanţa Panţu, Maria Maior Marinescu, Colonel Mateescu, Ortansa Antonescu, Ana M. Urlici, Colonel Petre Fotescu, Gh. Pasăre, Traian N. Dumitriu – Secretar General al Judeţului Vlaşca, Grigore Marinescu – comerciant, Lt. Adrian Ştefănescu, C. Tăutu – inspector financiar, Velicu Gheorghiu – Senator, C. Razi – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vlaşca.

Se lansează şi un apel (mai sus prezentat): “Poporul romînesc, cu mic cu mare, trăeşte prin Armata Ţării. Sub cutele steagului românesc năzuiesc toate gândurile, se înfrăţesc toate sufletele. Jertfa armatei române, în cel mai mare răsboiu al omenirii, a adus îndeplinirea idealului naţional, sfinţit prin sacrificii immense.

Ca o înaltă datorie pioasă faţă de jertfa conştientă a sute de mii de camarazi, jertfiţă pentru patrie “Cultul Eroilor” a luat iniţiativă de a ridica un monumental Mauzoleu spre comemorarea şi păstrarea pe vecie a numelor sfinte a celor jertfiţi pentru patrie.

Lucrările de construcţie ale acestui monument fiind amânate de doi ani, aducel la cunoştinţa publică, că prin noul statut publicat în Monitorul Oficial cu No 247/930, Societatea „Cultul Eroilor” este aşezată în cadrul înaltei ei chemări şi i se dă putinţa să îndeplinească una din cele mai sfinte datorii ale neamului românesc întregit: cinstirea memorii celor ce şi –au jertfit viaţa dea lungul veacurilor pentru patrie. În vederea rostului moral şi naţional al „Cultului Eroilor” apelăm la populaţia oraşului Giurgiu şi din Judeţul Vlaşca să se înscrie în societatea „Cultul Eroilor” iar membrii înscrişi fondatori, donatori activi şi de drept sunt rugaţi a a chita cotizaţiile rămase în restanţă, în scopul treminării lucrărilor de construcţie ale acestui monument”

Apelul însoţit de imaginea viitorului “Mauzoleu – Criptă”  era semnat de Preşedinte: Col. I. Georgescu – Comandantul Garnizoanei Giurgiu; C. Ionescu – Directorul Băncii Naţionale – Filiala Giurgiu; Th. Scarlat – Brăila – Arhitectul Oraşului Giurgiu, Pr. Căpit. N.I. Popescu – confesorul Garnizoanei Giurgiu; Căpitan Enescu Al – Comandantul Legiunii de Jandarmi Vlaşca; Maria Maior Niculescu şi Lucreţia N. Paraschivescu.

Documentele de arhivă nu ne mai povestesc dacă aceste eforturi din acest moment au fost sau nu încununate de succes.

Cristina OLTEANU, Şef Biroul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale

                     Ion BĂLAN, Consilier superior