Primele nouă zile ale lunii martie sunt numite babe, în credința populară. Există obiceiul de a pune babe, adică de a numi pe fiecare din aceste zile cu numele unei babe cunoscute, pentru a cunoaște firea ei: „dacă timpul nu e bun, baba e rea”. Zilele babelor se încheie pe 9 martie, când se crede ca vin moșii și căldura.

Suntem în primele zile ale lui martie, de obicei foarte capricioase. Vremea cunoaşte schimbări radicale, uneori de la o oră la alta. Tradiţia spune că fiecare trebuie să îşi aleagă o babă, adică o zi de la începutul lui martie, şi cum e vremea în ziua aceea aşa o să-i meargă în anul care va urma.Tradiţia babelor este legată de legenda Babei Dochia, care are diferite variante.

Potrivit Creştin Ortodox.ro, bunicii noştri cunoşteau că primele zile din această lună sunt fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbătoare, zilele babelor. De unde vine acest obicei? Etnografii spun că mitul “babelor” este unul din cele mai importante mituri româneşti, cel al Babei Dochia. Există credinţa că Baba Dochia şi-a luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 martie. Dacă ţinem seama că în străvechiul calendar român anul începea pe 1 martie, Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârşite şi trebuie să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se consideră hotar între anotimpul friguros şi cel călduros. Astfel, perioada cuprinsă între 1 şi 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaştere. Aspectul instabil al vremii din această perioadă este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.

Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. Una dintre ele o înfaţişează ca o babă ce avea o noră, pe care o năpăstuia ori de câte ori i se ivea ocazia. Odată, la 1 martie, o trimite să spele lâna, dar nu oricum, ci din neagră sa o facă albă. Pe nora o ajută un inger. Îi da o floare albă şi îi spune să spele lâna cu ea. Baba Dochia decide să plece cu oile la munte, fiind convinsă că venise primăvara pentru că-şi vazuse nora cu floarea în mână. Ea îşi pune 9 cojoace de blană şi urcă cu oile la munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, plouă şi i se udă cojoacele. Se dezbracă rând pe rând de cojoace, iar când rămâne în cămaşă, vine gerul şi o îngheaţă. Dumnezeu a transformat-o în stâncă, împreuna cu oile, să rămână amintire.